Fiecare funcție sau serviciu poate fi externalizat, pentru că trăim în era în care tehnologia ne ajută să facem asta. Și pentru că putem, atunci de ce să nu o facem? Posibil că te întrebi același lucru, însă pentru a te ajuta să clarifici ceva mai bine lucrurile, lasă-mă să-ți ofer câteva motive pentru care să faci asta.

1. Atunci când externalizăm, economisim resurse

De fiecare dată când nu te implici tu, se implică un specialist, ceea ce înseamnă că timpul investit de tine este foarte mic. Iar din punct de vedere financiar costurile vor fi și ele reduse, pentru că spre deosebire de un om simplu, specialistul știe ce are de făcut, greșește foarte puțin și își eficientizează foarte bine activitățile.

Și din moment ce este mai mult timp disponibil, te vei implica mai mult în alte activități, care îți vor aduce și mai multe beneficii.

2. Treaba ta este pe mâini sigure

Din momentul în care externalizăm, nu externalizăm către oameni care habar n-au cu ce se mănâncă marketingul, ci externalizăm către specialiști. Această noțiune se aplică oricărui domeniu de activitate.

Specialiștii vor avea grijă ca treaba să meargă ca pe roate și nimic negativ să nu se întâmple.

3. Nu mai trebuie să plătești personalul companiei

Ca o continuare a primului punct, atunci când personalul companiei nu are experiență într-un anumit domeniu, ar trebui să treacă prin câteva traininguri. Apelându-se direct la experți pregătiți special pentru serviciul dorit, se economisesc, în acest fel, sume importante de bani și mult timp.

Concluzionând, externalizarea poate cuprinde un spectru larg de activități, de la delegarea unor procese operaționale, până la acțiuni mai complexe ale firmei. Ele oferă nenumărate avantaje. De exemplu, îi acordă unei companii oportunitatea de a angaja cei mai buni experți pentru a desfășura o anumită muncă. De asemenea, aduce beneficii și la nivel de riscuri și costuri.